Category: travels
Spre China
Utimele zile in Kathmandu sunt din ce in ce mai lungi, vrem sa plecam de acolo, sa ajungem mai sus, sa incepem adevarata aventura. Chinezii ne intarzie 4 zile cu permisele si suntem nevoiti sa asteptam… In capitala febrei tifoide, fara vaccinuri facute, stam departe de zonele murdare pe cat putem.
SPOT
Anul trecut am folosit pentru prima data dispozitivul, la propunerea lui Bogdan. In Pamir ne-a scos din multe momente dificile, am reusit sa fim aproape de cei care ne-au sustinut, aproape de familie, de sponsori, de cei ingrijorati de soarta noastra.
Anul acesta, in Himalaya, SPOT-ul ne-a ajutat sa va comunicam pozitia pe harta si un mesaj predefinit, mai ales in zilele cand nu am avut baterie pentru telefonul prin satelit.
Tibi folosind SPOT-ul in Tibet, intro tura de aclimatizare la 6000m.
Patan, Nepal
Orasul adaposteste Durbar Square, monument Unesco inca din anul 1979. Patan este singurul oras budist din Nepal, insa aici se gasesc aproape 1200 de statui ale lui Buddha.
Cand te pregatesti sa urci in Himalaya, stii ca vei avea de suportat lipsuri: frigul, mancarea putina, greutatea echipamentului, singuratatea de pe munte… Fiind intr-o tara a lumii a III-a inca din primele zile ale expeditiei, intr-o lume exotica si spirituala, intamplarile si momentele dificile ne-au ajutat sa ne acomodam cu ideea ascensiunii.
Nepal
Nepal, Kathmandu: Un taram plin de spiritualitate, unde viata curge altfel decat suntem obisnuiti. Oamenii pun accentul pe alte valori, mai putin materiale. Templele se gasesc la tot pasul, hindusi si budisti laolalta se roaga si spera la mai bine, la ajutorul pe care il pot primi de la zei.
Kathmandu
Punctul nostru de plecare in exeditie: Kathmandu este un oras exotic, atat de variat, agitat, pe alocuri murdar, cu cladiri joase din caramida rosie…
Ar fi fost bine sa avem vaccinurile facute, insa noi am sperat ca vom petrece mai putine zile expusi bolilor tropicale. Spre fericirea noastra, am avut noroc sa nu ne contaminam cu nici un virus – febra dengue, febra tifoida, malarie…
O experienta culturala, un mediu diferit total fata de cel de unde veneam noi, capitala Nepalului ne-a invatat sa apreciem de unde venim, sa admiram Bucuresti-ul, sa nu ne mai plangem de aglomeratie, praf, fum sau claxoane.
Aeroportul International Tribhuvan din Kathmandu
Stairway to Heaven – partea a III-a
Unele lucruri sunt foarte greu de povestit, de amintit, unele momente am vrea sa le uitam si totusi nu putem, nici macar cu trecerea timpului. A trecut mult prea putin de cand am fost acolo sus, de cand am ajuns acolo unde mi-a fost teama sa visez sa ajung. Si in acelasi timp, de cand am ajuns acolo unde m-am schimbat, acolo unde am mai urcat un munte al meu, acolo unde o parte din mine a ramas…
Urc, pas dupa pas, intrerupt doar de cele 16 respiratii necesare ca sa nu ma prabusesc…
Ma doare tot ceea ce am in interior, asa cum imi spunea Tibi, ma simt ca o carcasa plina de organe bolnave. Picioarele imi tremura fara sa ma pot controla, desi am incalzitoare in bocanci degetele imi sunt inghetate. Mi-e teama sa nu le pierd, de asta mi-e cel mai teama acum, stiu ca din momentul cand nu o sa ma mai doara e de rau. Sper doar sa nu degere in profunzime.
Stairway to Heaven – partea I
Sunt acele momente in viata cand tot ceea ce ai muncit pana atunci, tot ceea ce ai sperat si ai vrut se rezuma la o singura decizie de a continua sau de a te intoarce. Ca la constructia unui castel de carti de joc, pana in ultimul moment trebuie sa iti pastrezi directia si sa te tii de visul tau. Pana in momentul cand castelul tau se darama…
Am muncit un an petru expeditia din Cho Oyu, un an in care am sperat, am visat, am trudit si am transpirat pentru un ideal poate de prea putini inteles. Pot sa cred sincer ca doar noi doi (eu si Tibi Pintilie) stim ce a insemnat sa ne gasim sponsorii, sa urcam vai si creste pentru multe ore la rand, sa pedalam pana la epuizare, sa alergam pana nu mai putem, sa ne pregatim pe toate planurile. Si in septembrie 2011, timp de o luna si jumatate ne-am trait visul, am savurat cu pasiune si cu durere fiecare secunda, am facut pas dupa pas, am urcat mai sus, spre cer, spre nimicul de deasupra noastra.
Inca o expeditie
Suntem întrebaţi deseori de ce mergem acolo, de ce ne dedicăm atât timp şi efort pentru un vis efemer, pentru 20 de minute pe un vârf înalt, singuri în bătaia vântului şi a frigului. Sunt în acelaşi timp peisajele din alte lumi, noutatea, diversitatea, trăirile momentului, dificultatea extremă, păşitul la limita vieţii, la limita posibilului uman, pentru a ne împinge pe noi mai departe, pentru a escalada munţii de neîncredere din interiorul nostru, pentru a ne depăşi temerile şi a avea curajul să luăm zi de zi deciziile dificile, pentru înfrunta provocările cele mai mari şi a trece peste orice greutate, pentru că ne simţim cu atât mai în viaţă cu cât suntem mai aproape de marginea ei.
